Vrăjitoru e în comă!** Cel mai bun motociclist al României trece prin clipe teribile! „Situația lui este gravă, dar medicii au totul sub control”

Vrăjitoru e în comă!** Cel mai bun motociclist al României trece prin clipe teribile!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: „Noi până aseară nu am înțeles exact care e situația. A venit un prieten de-al nostru din Portugalia și ne-a tradus exact ce au spus doctorii. Situația lui Mircea este gravă, dar medicii nu sunt depășiți de situație. Totul este sub control. Coma i-a fost indusă imediat după accident pentru a lasă creierul să se concentreze pe zonele afectate. Nu avea nevoie de activități în plus. Peste două zile medicii îl vor trezi și abia atunci vom ști cu ce ne confruntăm”, a declarat mama lui Mircea Vrăjitoru.


Cel mai bun motociclist al României, Mircea Vrăjitoru, trece prin clipe teribile. Sportivul în vârstă de 19 ani se află în stare foarte gravă după un accident în ultima cursă de SuperBike a Marelui Premiu din Portugalia. Pilotul român a pierdut controlul motocicletei în urma unui high side și a rămas inconștient pe pistă. A fost transportat de urgență la spital, unde doctorii i-au indus o comă artificală. Și-a revenit, dar situația s-a complicat, iar Mircea a intrat în comă naturală.

Dacă în primă fază se recomanda transportul pilotului de SBK la un spital din Elveția, medicii din țara cantoanelor au transmis familiei că procedurile ar fi identice, iar drumul cu elicopterul i-ar putea dăuna lui Mircea. „Nu vrem bani pentru că avem suficienți. Altceva ne lipsește în momentul de față”, a spus oftând tatăl motociclistului, Octavian Vrăjitoru. Potrivit familiei lui Mircea, următoarele 24 de ore sunt critice și situația pilotului de Superbike se poate schimba de la oră la oră.

8 puncte a acumulat Vrăjitoru în campionatul mondial de SuperBike, fiind pe locul 27

Mircea nu este singurul pilot român din SuperBike. Fratele acestuia, Bogdan, participă la clasa SuperStock 1000, spre deosebire de Mircea care este la SuperStock 600
Mircea este internat la spitalul din Faro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×